Cancelarul Angela Merkel, despre criza economică: Nu pot încă să ridic alerta complet, sunt prudent optimistă
Cancelarul german Angela Merkel a declarat, luni, că este mai degrabă prudentă și nu poate ridica deocamdată alerta.
„Nu pot încă să ridic alerta complet, dar sunt prudent-optimistă”, a spus Angela Merkel, informează Reuters.
Astfel, cancelarul german l-a contrazis pe președintele francez Francois Hollande care afirma de curând că această criză se afla „în urma noastră”.
„Criza din zona euro, am mai spus-o, a rămas în urma noastră. Grecia, am adus în sfîrșit fondurile pe care le aștepta. Spania, am permis sectorului bancar să fie susținut. Italia, chiar dacă există o incertitudine, sunt sigur că italienii vor răspunde cum trebuie”, a precizat Hollande.