Călin Murg, PDL: Este inadmisibil ca în patru ani de zile datoria Radet către Elcen să se dubleze
PDL îl acuză pe Sorin Oprescu că a ascuns bugetul Capitalei până la dezbaterea în Consiliul General. Democrat liberali îi reproşează edilului că nu a alocat suficienţi bani la RADET, pentru menţinerea unui preţ acceptabil la gigacalorie, în schimb a alocat bani pentru achiziţii nejustificate.
Călin Murg, liderul consilierilor democrat-liberali din Consiliul General, susține că Oprescu a întârziat inadmisibil de mult cu inițierea proiectului de buget, fapt pentru care a și fost amendat de către prefectul Capitalei.
„Anexele la acest buget, care se referă la investițiile instituțiilor din subordinea Capitalei au fost puse pe site-ul PMB cu o noapte înainte ca ele să fie discutate în ședința CGMB. Motivul e foarte clar, sunt foarte multe matrapazlîcuri acolo și nu trebuie să fie timpul necesar în care ele să fie analizate”, a spus Murg.
Democrat-liberalul a precizat că veniturile bugetului au fost supraevaluate cu circa 10%, în mod similar cu anul trecut.
„De ce a venit încă o dată cu aceeași stratagemă, adică din start, bugetul prevede o sumă cu 10% mai mare decât orice variantă posibilă de venituri pentru municipalitate, vă spun eu de ce, pentru că resursele vor fi dirijate acolo unde domnul Sorin Oprescu dorește: parcuri, strãzi, le știm deja, cimitire”, a mai spus liderul consilierilor PDL.
Murg spune cã Oprescu a nu ar fi alocat sumele necesare pentru funcþionarea RADET și pentru menținerea gigacaloriei la un nivel suportabil. Mai mult decât atât, primarul general ar fi alocat sume nejustificate pentru direcþiile conduse de cei pe care „îi iubește”.
„Dacă cetățenii acestui oraș nu se vor trezi, vor fi consecințe ireversibile. Este inconștiență și ne îndreptăm spre o situație cu urmări ireversibile, mă refer la serviciile de utilitate publică majoră, căldură, transport public. Exact acolo unde ar trebui să plasezi banii, adică la RADET, exact acolo nu pui banii care sunt necesari, este inadmisibil ca în acești patru ani de zile datoria RADET cãtre ELCEN să se dubleze”, a mai spus Murg.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf