Calcul BNR: Cât ar pierde băncile românești dacă ar converti creditele din franci elvețieni în lei, la cursul de la momentul acordării împrumutului

Calcul BNR: Cât ar pierde băncile românești dacă ar converti creditele din franci elvețieni în lei, la cursul de la momentul acordării împrumutului
Foto: bancherul.ro

Banca Națională a efectuat un calcul pentru a estima o eventuală pierdere în cazul aplicării metodei conversiei  creditelor din franci elvețieni în lei la cursul de la momentul acordării împrumutului pentru cele 11 bănci comerciale care au în portofoliu credite în moneda elvețiană.

BNR a estimat o pierdere contabilă de aproape 4,3 miliarde de lei, adică 950 de milioane de euro pentru toate cele 11 bănci care au în portofoliu credite în franci elvețieni.
Potrivit simulării BNR, toate resursele din pasiv sunt la valoare în lei la zi, fără a se face diferențieri privind costul real de finanțare, argumentând că în contabilitatea românească, toate elementele de bilanț denominate în valute străine sunt reflectate la cursul de la finalul fiecărei luni, potrivit zf.ro

Conversia la cursul istoric ar însemna o depreciere imediată a valorii nominale a împrumutului, chiar dacă băncile ar fi putut avea câștiguri din aprecierea francului, având în vedere dobânzile și comisioanele care care aduceau venituri mai mari prin transformare în lei.

 Creditele în franci eleveţieni au debutat pe piaţa locală în 2005, iar datele BNR indicau pentru finele anului 2008 un sold al acestor împrumuturi de aproximativ 12 miliarde de lei, echivalentul a 4,5 miliarde franci (la cursul de la sfârşitul anului, de 2,6717 lei/franc).

În noiembrie 2014, soldul împrumu­turilor în franci acordate populaţiei era de circa 8 miliarde lei.

Francul s-a apreciat puternic în utlimele zece zile, după ce banca centrală a Elveţiei a decis să renunţe la pragul minim stabilit pentru cursul de schimb, de 1,2 franci/euro.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:03 - Care sunt alimentele pe care Regele Charles nu mai are voie să le consume după ce a fost diagnosticat cu cancer. Schimbările pe care le-a făcut monarhul în regimul alimentar
15:53 - Nicu Ștefănuță, despre audierea TikTok din Parlamentul European: Rețelele au obligația de moderare a știrilor false și de rectificare. Ce este ilegal în offline este ilegal și în online (VIDEO)
15:47 - Alertă în Timișoara! S-a prăbuşit o bucată de tavan la Maternitatea Odobescu. Opt bebeluși au fost transferați la alt spital
15:39 - Victor Ponta: Nu o să votez cu doamna Lasconi. Cu cine votez, dacă votez, o să vă spun duminică / Alegători PSD și lideri de partid, cu o singură excepție, mi-au spus că nu ar vota-o
15:34 - Incendiile în blocuri, o amenințare mult mai mare iarna. Situația sistemelor de termoficare din București îi poate pune pe cetățeni în pericol
15:27 - Reacția fermă a lui Marcel Ciolacu, după declarațiile lui Alexandr Dughin: „România NU poate avea un viitor alături de Rusia! Eu am înțeles mesajul oamenilor și voi acționa ca atare”
15:16 - CJ Ilfov, detalii despre evenimentul „Acasă la Moș Crăciun – Glina”: „Redescoperim magia Crăciunului împreună”
15:15 - Biserica Ortodoxă Română nu reușește să apere creştinismul de curentul New Age promovat de Călin Georgescu și soția sa
15:12 - Federația Română de Fotbal va contesta la TAS deciziile luate de UEFA în meciul cu Kosovo. România a fost dur sancționată
15:07 - Ștefan Pălărie (USR): Toată lumea este îngrijorată. Mobilizarea asta pe care eu o resimt este enormă pentru că miza este enormă. Discutăm despre est și vest (VIDEO)