Cadastrare gratuită pentru toate imobilele până în 2023 (VIDEO)

Publicat: 01 05. 2015, 10:29
Foto: B1 TV

Toate casele şi terenurile din România vor fi înregistrate gratuit până în 2023. Anunţul a fost făcut de ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, informează B1 TV.

Acesta a mai spus că Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară va avea un buget de 1,2 miliarde de euro.

Programul care va începe în această lună şi care se va încheia în 2023 prevede realizarea gratuită a planurilor cadastrale pentru toate imobilele, deschiderea cărţilor funciare precum şi a certificatelor de moştenitor pentru succesiunile nedezbătute”

”Obiectivul principal al Programului Național de Cadastru și Carte Funciară este de a înregistra gratuit toate imobilele, respectiv toate terenurile și clădirile din România, inclusiv apartamentele, în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară. Programul va fi finanțat din trei surse, două surse principale, veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru, în cuantum de peste patru miliarde de lei și fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional Regional, în cuantum de peste 300 de milioane de euro, a declarat ministrul Dezvoltrii Regionale, Liviu Dragnea.

Acesta susţine că potrivit primelor evaluări, acest program va genera aproximativ 5600 de locuri de muncă.

În România există în acest moment circa 40 de milioane de imobile, incluzând aici terenuri, clădiri sau apartamente. Din cele 40 de milioane 20% se află în mediul urban.

Cu toate acestea, doar 7,4 milioane dintre imobilele existente sunt înregistrate oficial în evidenţele de cadastru.

În perioada 2015-2018 se vor realiza planurile pentru 320 de localităţi printre care municipiile Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Ploiești, Oradea, Brăila, Arad, Pitești și Sibiu.

Cadastrare gratuită pentru toata imobilele până în 2023

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf