Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va lansa pe 23 iunie un nou indice bursier numit BET Plus din care vor face parte companiile cu un free float mai mare de un milion de euro, cu excepţia SIF-urilor.
Free float-ul unei companii este dat de acţiunile disponibile pentru tranzacţionare.
“Ca regula generală, criteriile de selecţie a societăţilor pentru a fi incluse în coşului indicelui BET Plus sunt o combinaţie a următoarelor criterii: lichiditatea, valoarea acţiunilor din free float – acest indicator trebuie să fie mai mare de 1 milion de euro, precum şi alte aspecte relevante luate în considerare de către Comisia Indicilor BVB, cum ar fi: situaţia financiară a societăţii, elemente de ordin juridic, transparenţa societăţii şi interesul participanţilor la piaţă”, potrivit manualului de indice.
În prezent, bursa are şapte indici, fiecare dintre aceştia redând evoluţia a celor mai lichide companii, a companiilor din sectorul financiar sau a celor din sectorul energetic. Indicii bursieri sunt urmăriţi în principal de investitorii instituţionali care îşi construiesc portofoliile în funcţie de structura acestor referinţe. Intrarea sau ieşirea unei companii dintr-un indice bursier au un impact important asupra preţului acţiunilor respectivelor companii.
Află cele mai importante ştiri economice ale zilei din materialul Business B1 la zi.