Peste 3.000 de români, mai mulţi faţă de anii trecuţi, vor pleca în acest an în revelioane exotice, în destinaţii ca Maldive, Thailanda, Mauritius, Seychelles, Republica Dominicană, Hong Kong, Las Vegas, Africa de Sud, unde vor cheltui în medie circa 2.500 euro de persoană, potrivit Paralela 45, scrie Mediafax.
Preţul de persoană pentru un astfel de revelion este, în medie, de peste 2.500 de euro, incluzând asigurări, transport, transferuri, cazare şi masă, însă există și prețuri mai ridicate.
Preţul unui pachet în Maldive începe de la aproximativ 4.000 de euro de persoană pentru 6 nopţi de cazare la hotel de 5 stele, cu masa, transferul şi biletul de avion incluse.
Cele mai accesibile vacanţe exotice de Revelion rămân Thailanda şi Republica Dominicană, unde un pachet de şapte nopţi, cu transport şi cazare la cinci stele, poate fi cumpărat şi cu 1.245 de euro de persoană.
Află cele mai importante ştiri economice ale zilei din materialul Business B1 la zi.