Bursele europene au închis în creștere după măsurile de stimulare anunţate de băncile centrale
După prăbușiri consecutive și pierderi istorice pe bursele europene, acţiunile marilor companii au încheiat tranzacţiile de joi în creştere, în contextul măsurilor de stimulare economică anunţate de Banca Angliei, pentru a combate impactul provocat de noul coronavirus
Banca Angliei a redus dobânda de politică monetară cu 0,1% şi a mărit achiziţiile de obligaţiuni pentru suplimentarea lichidităţilor din piaţă, urmând exemplul măsurilor anunţate joi de Banca Centrală Europeană (BCE), scrie news.ro.
În acest context, indicele pan-european STOXX 600 a închis în urcare cu 2.9%, dar avansul este nesemnificativ comparativ cu pierderile înregistrate în ultima lună.
Titlurile companiilor de telecomunicaţii au înregistrat cea mai bună performanţă, cu un avans al indicelui sectorului de circa 4,7%, Jefferies afirmând să unele segemente ale industriei de profil vor avea de câştigat de pe urma epidemiei.
Indicele sectorului energetic a crescut cu peste 3%, faţă de un minim al ultimelor 24 de ani, urmând tendinţa ascendentă a preţurilor petrolului.
Indicele STOXX 600 a scăzut îm prima parte a tranzacţiilor de joi, investitorii primind cu răceală măsurile de stimulare anunţate de BCE.
Indicele londonez FTSE 250, al companiilor cu capitalizare medie, a scăzut cu 1,4%. În condiţiile în care Londra se pregăteşte de o oprire aproape totală a activităţilor din cauza virusului.
Acţiunile grupului german Bayer au crescut cu 3,6%, pe fondul colaborării cu guvernul german în legătură cu epidemia.
Indicele londonez FTSE 100 a crescut cu 1,4%, DAX al bursei din Frankfurt cu 2%, CAC 40 al bursei din Paris cu 2,68%. Indicele FTSE MIB al bursei din Milano a urcat cu 2,3%, iar IBEX 35 al bursei din Madrid cu 1,93%.
Preţurile petrolului au avansat cu până la 20%, investitorii analizând măsurile de stimulare anunţate de băncile centrale.