Bursa de la București a pierdut, luni, 4,1%. Este cea mai importantă scădere din ultimele nouă luni

Publicat: 15 05. 2012, 11:53

Scăderile de pe piețele internaționale au lovit puternic, luni, în Bursa de la București, care a pierdut 4,1% la nivelul indicelui BET-C. Investitorii se tem de o nouă cădere precum cea de anul trecut, când pe fondul turbulenţelor din zona euro acțiunile locale au pierdut peste 20% în câteva săp­tămâni, spun brokeri citați de Ziarul Financiar.

Fondul Proprietatea (FP), SIF-urile, Trans­elec­trica (TEL), OMV Petrom (SNP) şi Transgaz (TGN) au înregistrat corecţii de până la 6,7%.

Doar pe 8 august s-a înregistrat o corecţie mai mare decât cea de luni, atunci când indicele ge­ne­ral BET-C a coborât cu 7,41%. La acel moment, corecţiile dure pe toate pieţele s-au datorat deciziei agen­ţiei Stan­dard & Poor’s de a re­du­ce ratingul SUA.

„Scăderile de astăzi (luni – n.r.) se justifică prin teama investitorilor de o nouă evoluţie asemănătoare celei de anul trecut, când am văzut scăderi importante. Incertitudinea şi proble­mele din zona euro nu aduc cumpă­rători în piaţă şi accen­tuează temerile vânzătorilor. Cred că există şanse pentru noi corecţii în pe­rioada ur­mă­toare. Din cauza lip­sei de cum­pă­ră­tori din piaţă, ma­jo­ri­tatea celor care vor să vân­dă sunt ne­voiţi să acţioneze direct, iar lipsa volumelor accen­tuează mişcarea des­cendentă. Este de ajuns să fie sedi­mentată teama în rândul investitorilor şi foarte rapid apare şi vânzarea pa­ni­cată. Pe piaţa locală s-a văzut încă de acum câteva săptămâni că nu mai există interes pentru cumpărare, cu câteva excepţii. În momente precum cele de astăzi de pe pieţele interna­ţio­nale vedem şi urmă­rile acestei lipse de inte­res, adică scă­derile generalizate”, a afirmat Ga­briel Necula, broker la Alpha Finance, pentru sursa citată.