Burduja răspunde temerilor privind facturile la energie: „Noi suntem pregătiți cu acest mecanism, care va proteja acei români care cu adevărat au nevoie de sprijin” (VIDEO)

Burduja răspunde temerilor privind facturile la energie: „Noi suntem pregătiți cu acest mecanism, care va proteja acei români care cu adevărat au nevoie de sprijin” (VIDEO)
Sebastian Burduja (PNL), ministrul Energiei. Sursa foto: Sebastian Burduja / Facebook

Sebastian Burduja (PNL), ministrul Energiei, a ținut să-i liniștească pe români în ceea ce privește facturile la energie și gaze. Acesta a dat asigurări că românii vulnerabili vor fi ajutați și pe viitor de către stat să plătească aceste facturi.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Talk B1”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV.

Burduja, despre schema de plafonare-compensare a facturilor

„De asta am și făcut această schemă de plafonare-compensare, pentru că pe piața europeană prețul la gaz și energie a crescut cu 60%, respectiv 25%, și e important să-i protejăm pe români. La gaz avem o prelungire de un an, până la 1 aprilie 2026, la energie perioada e de 3 luni, până la 1 iulie.

Evident, nu știm ce va fi în aceste 3 luni, scenariul optimist e închiderea conflictului din Ucraina, revenirea Ucrainei pe piață ca exportator net, că ei dintr-un mare exportator net pentru regiunea noastră au devenit un importator net. Când ai o ofertă mai mare și o cerere relativ similară, prețurile scad”, a declarat ministrul Energiei.

Burduja: Statul îi va proteja pe acei români care cu adevărat au nevoie de sprijin

„Se pot întâmpla și alte lucruri, noi suntem pregătiți cu acest mecanism la care lucrează Ministerul Muncii. E prevăzut în Ordonanța 6, care a prelungit plafonarea-compensarea, care va proteja acei români care cu adevărat au nevoie de sprijin – românii în sărăcie energetică, vulnerabili, care au greutăți în a plăti facturile.

Pentru cei care nu-și vor permite o eventuală creștere mai ales a acestor costuri, deci pentru românii cu un consum mic de energie, statul va veni cu un mecasnim de subvenție sub formă de vouchere sau carduri pentru energie, cum e scris în Ordonanța 6”, a declarat Sebastian Burduja.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`