Burduja: Politicile de „înverzire” ale Europei, o ideologie urmată orbește, care ne costă scump. Această terapie șoc verde trebuie să înceteze, trebuie să revenim în marea ligă a lumii, să reconstruim industria

Burduja: Politicile de „înverzire” ale Europei, o ideologie urmată orbește, care ne costă scump. Această terapie șoc verde trebuie să înceteze, trebuie să revenim în marea ligă a lumii, să reconstruim industria
Sebastian Burduja (PNL), ministrul Energiei. Sursa foto: Sebastian Burduja / Facebook

Sebastian Burduja (PNL), ministrul Energiei, a acuzat că politicile de „înverzire” ale Europei nu au fost bine gândite, ci au reprezentat „o ideologie urmată orbește, pe modelul unei terapii șoc”, care acum „ne costă scump – economic, social și strategic”. Acesta a mai acuzat că UE a finanțat indirect state ostile și piețe îndepărtate, în timp ce spunea despre propriile noastre resurse că sunt „poluante”. Rezultatul este că industria europeană e acum „necompetitivă sau pusă pe butuci”.

În opinia lui Burduja, „această terapie șoc verde trebuie să înceteze” și „să reconstruim industria, să investim în energie curată, dar fără să compromitem energia sigură și accesibilă/competitivă”.

Sebastian Burduja, despre politicile verzi ale UE

„În ultimele zile, s-a confirmat ceva ce am bănuit de multă vreme: politicile de „înverzire” ale Europei nu au fost politici publice bine gândite, ci o ideologie urmată orbește, pe modelul unei terapii șoc. Și, ca orice ideologie impusă fără o planificare atentă, s-a transformat într-o utopie care ne costă scump – economic, social și strategic.

Este scandalos să aflăm că banii europenilor — ai noștri, ai tuturor — au fost folosiți inclusiv pentru a finanța ONG-uri și campanii de lobby pentru înverzirea UE. Un paradox absurd: cu banii noștri, am distrus industriile noastre și am mai și promovat cât de mult “bine” facem.

În timp ce industria grea, industria extractivă și alte sectoare vitale ale economiei europene se prăbușeau, iar nenumărați români, francezi, germani, polonezi și maghiari își pierdeau locurile de muncă, UE finanța indirect state ostile și piețe îndepărtate, adâncind deficitul comercial și susținând economii terțe.

Da, trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Uniunea Europeană, care s-a născut ca o comunitate a cărbunelui și oțelului – simboluri ale puterii și competitivității economice – a ajuns să promoveze și să finanțeze importuri de panouri fotovoltaice, invertoare, baterii și turbine eoliene produse la mii de kilometri distanță. În același timp, propriul nostru gaz, propria noastră industrie, propriile noastre resurse erau declarate „poluante”. Gazul rusesc era în schimb folosit, de pildă, pentru a produce îngrășăminte chimice în alte state, îngrășăminte care erau apoi importate în UE”, a scris ministrul Energiei, pe Facebook.

Sebastian Burduja a enumerat apoi consecințele acestor politici păguboase, forțate de lobby-ul plătit, culmea, tot din banii noștri:

– „Industria europeană, necompetitivă sau pusă pe butuci. Produsele noastre nu mai pot concura cu cele venite de pe piețe unde energia costă și de trei ori mai puțin, unde nu există costuri legate de certificate de CO2. Repornirea acestei industrii costa miliarde de euro în sine.
– Costuri sociale dureroase. Nenumărați cetățeni europeni și-au pierdut locurile de muncă și stabilitatea.
– Energia, cireașa de pe tort. Am devenit dependenți de gazul rusesc și de tehnologia altor state, în timp ce promovăm politici care ne-au dezavantajat propriii antreprenori”.

Și toate acestea, a punctat Burduja, în contextul în care, oricum, „UE poluează cu nici 5% din totalul emisiilor de CO2 de pe glob”, conform statisticilor pe 2023.

Propunerile lui Burduja pentru refacerea economiei europene

În finalul postării, Sebastian Burduja a scris ce crede el că ar trebui să facă Uniunea Europeană pentru a deveni din nou competitivă la nivel global.

„Această terapie șoc verde trebuie să înceteze. Cei care au folosit banii contribuabililor pentru a face lobby pentru ea, distrugând industria Europei, trebuie să dea explicații. În schimb, trebuie urgent să reconstruim economia Europei pe baze solide, competitive și inovatoare. Proiectul european trebuie să redevină o forță globală – așa cum au visat părinții fondatori acum 74 de ani. Ei au clădit o comunitate a cărbunelui și oțelului, nu un experiment ideologic care ne îngenunchează în competiția cu unele state autoritare.

Europa are resursele, tehnologia și oamenii necesari pentru a reveni în marea ligă a lumii. Este timpul să renunțăm la utopii și să ne concentrăm pe realitate. Să reconstruim industria, să investim în energie curată, dar fără să compromitem energia sigură și accesibilă/competitivă. România își asumă tranziția energetică – de la cărbune la gaz, de la gaz la energie nucleară. Este un plan concret și pragmatic, iar după 17 ani am reușit anul trecut să adoptăm o nouă strategie energetică națională, bazată pe această abordare. Să redevenim puternici, uniți și independenți”, a mai scris ministrul Sebastian Burduja, pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:39 - Senatul a adoptat planul de reorganizare a instituției. Bolojan: „Senatul va funcţiona cel puţin la fel de bine, dar cu un personal calculat corect. Din respect pentru banii publici”
18:24 - Știripesurse: Mai mulți demnitari ar fi fost denunțați la Parchet de către familia Ciorbă-Vicol (VIDEO)
18:24 - Președinta Mexicului spune că a vorbit cu Trump și l-a convins să amâne cu o lună introducerea taxelor vamale mărite cu 25% pentru mărfurile mexicane
18:11 - Reacția lui Adrian Papahagi, după ce Ponta s-a pozat în apă și pe cal, ca Georgescu: “Omul ăsta poate fi absolut orice, este esența imposturii. Sincer, e mai principial George Simion decât acest clown absolut” (VIDEO)
18:11 - Nicușor Dan lansează „campania care poate schimba România”: „În esență, vă propun o Românie onestă, în care să reconstruim instituțiile statului astfel încât ele să funcționeze pentru oameni” (VIDEO)
17:52 - Nou sistem de ticketing la Muzeul Astra din Sibiu. Director: Am fost foarte mult furați. Pe 20 de abonamente au intrat peste 4.000 de oameni
17:46 - Volodimir Zelenski spune, din nou, că doar jumătate din banii promiși de SUA ca ajutor pentru Ucraina, din perioada în care administrația Biden era la putere, au ajuns în țară. Lipsesc cam 100 de miliarde de dolari
17:31 - Marcel Ciolacu l-a demis pe Victor Ponta din funcția de consilier onorific. Motivul pentru care a luat această decizie: „Are o activitate politică mai intensă în ultimul timp”/ Reacția lui Ponta
17:26 - Eduard Hellvig, despre Călin Georgescu: „A devenit port-drapelul unui proiect. Cine îl trimite la televizor să se expună ridicolului? Ne răspunde (vag) chiar domnia sa – ofițerii patrioți”
17:16 - Transformarea digitală în managementul resurselor umane