Bulgaria demarează construirea interconexiunii de gaze cu România
Bulgaria demarează joi construirea părţii bulgareşti a interconexiunii cu reţeaua de gaze cu României, informează Agerpres.
Prima săpătură va fi făcută în prezenţa premierului bulgar Boiko Borisov, ministrului economiei şi energiei Delian Dobrev, conducerii companiei bulgare Bulgargaz.
România va fi reprezentată la inaugurarea lucrărilor de Liviu Pintican, director general adjunct al Transgaz.
Valoarea totală a proiectului este de circa 24 milioane de euro, din care 9 milioane sunt asigurate de fonduri europene. Părtea bulgară va contribui cu 11 milioane de euro, iar Transgaz va asigura restul de bani.
Lungimea totală a conductei între Ruse şi Giurgiu va fi de 25 km, din care 15,4 pe teritoriul bulgăresc, iar 2,1 kilometri pe sub Dunăre.