Bugetul ANI pe 2012, respins de comisiile juridice ale Parlamentului
Comisiile juridice ale Parlamentului au dat aviz negativ proiectului de buget al ANI pentru 2012.
Deputatul PDL Daniel Buda, cel care a prezidat ședința, a anunţat că bugetul Agenţiei Naţionale de Integritate a primit aviz negativ cu „majoritate de voturi împotrivă” şi doar cinci voturi „pentru”.
Voturile „împotrivă” au aparţinut parlamentarilor USL, cărora li s-a alăturat şi deputatul UDMR Mate Andras Levente, cercetat pentru conflict de interese, alături de alţi parlamentari, acuzaţi că şi-au angajat rudele la birourile parlamentare.
Mate Andras Levente a cerut verificarea cvorumului de lucru, după ce la votul la amendamentele sale numărul de voturi înregistrate fusese mai mic decât numărul de voturi necesare cvorumului, respectiv 23. El a propus mai multe amendamente, care nu au fost însuşite de majoritatea parlamentarilor jurişti, pe motiv că adoptarea acestora ar bloca activitatea ANI.
Bugetul ANI pentru anul 2012 fusese stabilit la 20.610.000 lei, mai mare faţă de ce pe 2011, care a fost de 13.724.000 lei.