Bugetarii intră în posesia primei majorări salariale, de 8%. Ponta: „România se încadrează în tot ceea ce s-a angajat”

Publicat: 01 06. 2012, 09:07

De astăzi bugetarii primesc mai mulţi bani, pentru că salariile vor fi majorate cu 8%. Însă în ceea ce priveşte a doua tranşă, premierul Victor Ponta a confirmat că aplicarea acesteia, prevăzută pentru luna decembrie, este condiţionată în scrisoarea transmisă FMI, de evoluţia situaţiei bugetare din România. Aceasta însă este doar o precauţie pentru „catastrofe financiare”.

„Haideţi să vă spun de ce cred eu că se vor da salariile în decembrie. Pentru că peste toate datele  macroeconomice, verificate de comisia europene, România se încadrează în tot ceea ce s-a angajat”, a declarat Ponta într-o emisiune televizată.

Premierul este optimist, bazându-se mai ales pe cabinetul său. Ponta a mărturisit că le-a cerut tuturor miniştrilor săi să fie prudenţi în ceea ce priveşte chetuielile. Însă majorarea salariilor în sectorul bugetar rămâne o certitudine.

„Pe aceste cifre şi pe aceste date concrete, vă spun că în decembrie avem banii pentru a doua tranşă de mărire”, amai spus prim-ministrul.

De aceeaşi părere este şi ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, care speră anul acesta la o creştere economică de până la 1,7 puncte procentuale.

„Din punctul de vedere al acordării celei de-a doua tranșe a salariilor, la rectificarea bugetară trebuie până atunci ca prin măsurile luate în mai și iunie să cream condițiile și resursele bugetare și să acordăm cea de-a tranșă în decembrie.

Premierul Victor Ponta a mai adăugat că nicio măsură fiscal-bugetară nu se va lua decât după o evaluare a impactului şi cu acordul partenerilor internaţionali.

Prima majorare salarială intră în vigoare

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />