Brexit: George Soros avertizează că lira sterlină se va deprecia cu 15-20% în cazul ieșirii Marii Britanii din UE
Miliardarul George Soros, recunoscut pentru speculațiile financiare privind lira sterlină făcute în 1992, a trimis o scrisoare deschisă cotidianului The Guardian în care susține că în situația unui vot privind ieșirea din Uniunea Europeană a Marii Britanii, lira sterlină va scădea cu 15-20%. Astfel, moneda britanică se va deprecia de la cursul actual de 1.46 dolari pe liră la 1.15 dolari
"Valoarea lirei va scădea abrupt. De asemenea ar avea un impact imediat și dramatic asupra piețelor financiare, investițiilor, prețurilor și locurilor de muncă. Mă aștept ca această devalorizare să fie mai mare și mai distrugătoare decât devalorizarea de 15% care a avut loc în luna septembrie 1992, când am fost norocos să fac un profit substanțial pentru investitorii fondului meu" a afirmat George Soros conform Agerpres. "În prezent, există forțe speculative pe piață care sunt mai mari și mai puternice. Și acestea sunt interesate să profite de orice greșeală a Guvernului și a a alegătorilor din Marea Britanie" a subliniat acesta în scrisoare.
Britanicii vor vota pe 23 iunie privind viitorul Marii Britaniei în Uniunea Europeană. Un sondaj publicat în weekend arată tabară ce susține ramânerea în UE la 54%, în timp ce votul pentru ieșire era cotat la 42%. Rezultatul studiului reprezintă o schimbare a situație după ce în alte sondaje publicate recent tabară pro-Brexit era foarte aproape de oponenții săi în procente, sau chiar pe primul loc în preferințele electoratului.