Bonusuri de 60 de milioane de dolari pentru directorii Apple, într-un an fiscal cu venituri record pentru companie

Publicat: 06 11. 2011, 17:56
Foto: latest-technews.com

Compania Apple a acordat bonusuri în acțiuni în valoare de 60 de milioane de dolari unui grup de șase directori executivi, după ce a încheiat anul fiscal cu venituri record de 108,25 de miliarde de dolari, informează Reuters.

Directorii, printre care se numără şeful diviziei de software, Scott Forstall, directorul financiar executiv, Peter Oppenheimer, şi liderul departamentului de marketing, Phil Schiller, au primit câte 150.000 de acţiuni restricţionate în cadrul companiei, care vor putea fi valorificate începând cu anul 2016.

Valoarea totală a bonusurilor se ridică la 60 de milioane de dolari, conform prețului acțiunilor Apple de vineri de la bursa de la New York.

Primele sunt menite să îi stimuleze pe cei șase executivi pe termen lung.

În anul fiscal încheiat la sfârșitul lunii septembrie, veniturile companiei au crescut cu 73,9%, la 108,25 miliarde de dolari, iar profitul net a urcat de la 14 miliarde de dolari la 25,9 miliarde de dolari.

Deşi rezultatele companiei au depăşit estimările analiştilor, ultimul trimestru al anului a fost considerat unul slab, întrucât mulţi potenţiali clienţi au amânat achiziţionarea unui telefon iPhone, în aşteptarea lansării unui nou model din această familie.