Prezent, sâmbătă, la Călărași, premierul Emil Boc a declarat că perspectivele economice pentru Europa nu sunt prea bune, arâtând că Guvernul a oprit „evoluția negativă a României spre colapsul economic” și că nu este nevoie ca „laureați ai premiilor Nobel să vină să ne spună” ce este de făcut pentru a crea locuri de muncă.
„Nu trebuie laureaţi ai premiilor Nobel să vină şi să ne spună ce trebuie să facem ca să putem avea locuri de muncă. Ce s-a făcut peste tot în lume facem şi noi: orientarea cu prioritate a banilor către investiţii”, a spus Emil Boc.
Premierul le-a mulțumit românilor pentru că au salvat România de la o prăbușire economic prin faptul că au pus „degetul pe rană” la momentul cel mai greu.
„Lucrurile în lume, în loc să se îmbunătăţească, s-au înrăutăţit şi nici nu sunt semne că în perioada imediat următoare se vor îmbunătăţi. Dimpotrivă. Nu se arată vremuri bune şi senine în Europa şi în lume. Anul trecut, noi am curmat evoluţia negativă a României spre colapsul economic, cu preţul greu plătit de români. Şi vreau să le mulţumesc în primul rând românilor, pentru că ei au salvat România de la colapsul economic – prin faptul că am înţeles împreună că putem salva ţara doar punând degetul pe rană atunci când a trebuit„, a declarat Boc, citat de Mediafax.
Emil Boc estimează că anul viitor, deficitul bugetar va fi de sub 3%, iar România va contracta un împrumut mai mic decât anul acesta.
„Deficitul bugetar va fi sub 3%, iar România se va împrumuta şi mai puţin în 2012 în comparaţie cu 2011. Anul trecut am avut un deficit bugetar de 6,5%, anul acesta îl avem de 4,4%. La anul va fi sub 3%. Asta înseamnă că ţara, încetul cu încetul, îşi reduce împrumuturile şi poate să îşi susţină creşterea economică”, a spus premierul.