Boc: Autostrada București-Ploiești va fi dată în folosință cel târziu în primăvara anului viitor

Publicat: 05 11. 2011, 18:16
Foto: gov.ro

Prezent sâmbătă la Poiana Brașov, premierul Emil Boc a declarat că autostrada București-Ploiești va fi daă în folosință până cel târziu în primăvara anului viitor.

Practic autostrada este gata în decembrie, cu excepţia unui pod extrem de important şi care, din nefericire, nu va putea fi finalizat. În rest, este gata. Asta înseamnă că în primăvara viitoare, aprilie cel târziu, Bucureşti-Ploieşti este terminată. Acum suntem în fază finală cu aprobarea documentaţiei la Ministerul Transporturilor pentru ce înseamnă Comarnic-Braşov, un proiect mare, de anvergură, în parteneriat public-privat”, a declarat Boc.

Autostrada Bucureşti Ploieşti va avea 62 de kilometri, din care până acum sunt finalizaţi 25 de kilometri, iar valoarea totală a lucrărilor se ridică la 450 de milioane de euro.

Termenul de finalizare a Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti este 31 decembrie.