Blocul Național Sindical a anunțat că pe 13 mai va organiza un protest în fața Guvernului, alături de cele 29 de federații afiliate, sub sloganul „Respect pentru muncă și cei care muncesc! Lucrătorii din România nu mai vor să fie cobaii experimentelor fiscale!”, transmite G4Media.ro.
După miting, începând cu ora 12, protestatarii vor porni în marș spre Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor.
„Obiectivul acestui protest este reducerea fiscalității pe muncă în România. Cerem, în acest mod, respect pentru muncă și cei care muncesc! În ultimii ani, clasa politică din România a pus capitalul mai presus de toate, iar asta a dus la migrarea peste hotare a 5 milioane de cetățeni din România, aflați în vârstă de muncă. România are astăzi cea mai ostilă piață de muncă în ceea ce privește dialogul social! Lucrătorii români au ajuns cobaii experimentelor fiscale făcute de toate guvernele de după 1989”, afirmă BNS într-un comunicat de presă.
BNS susține că „România este singura țară din Uniunea Europeană și din lume în care contribuțiile mediului de afaceri la sistemul de securitate socială au fost mutate în cârca salariaților începând cu anul 2018”.
„Astfel, contribuția la sănătate și la sistemul de pensii s-a dublat pentru angajați, în timp ce pentru angajatori s-a redus la zero. Astăzi, România are una din cele mai ridicate sarcini fiscale pe costul forței de muncă din UE: 42,8% față de 38,6% media europeană! Peste 87% din sarcina fiscală este reprezentată de contribuțiile sociale percepute pentru finanțarea sistemului de securitate socială. 82,6% din finanțarea sistemului de pensii și a sistemului de asigurări de sănătate se asigură din contribuții plătite de persoanele asigurate, în proporție de peste 97% aceștia fiind salariați. Sarcina fiscală pusă pe umerii salariaților este mult peste 50% atât cât reprezintă sarcina maximă prevazută de Convenția OIM și Codul european de securitate socială”, se mai arată în același comunicat.
Sindicaliștii reclamă că din cauza salariilor mici și a taxelor mari România are a treia cea mai scăzută rată de ocupare a forței de muncă din UE în 2023, după Italia și Grecia, conform datelor Eurostat. În prezent lucrează doar 69% dintre românii cu vârste între 20 și 64 de ani, ceea ce înseamnă că aproape o treime dintre conaționalii noștri nu muncesc.
„Revenind la fiscalitate, în 2023 România avea o populație ocupată de 7,7 milioane persoane, însă doar 5,6 milioane de persoane au plătit contribuții de asigurări sociale. 2,1 milioane de persoane persoane ocupate nu au plătit contribuții, deși, în unele cazuri, au beneficiat de prestații. Calitatea prestațiilor de protecție socială este una foarte scăzută. La 65 de ani, speranța de viață sănătoasă este în Romania de doar 4 ani, media UE fiind de 9,5 la bărbați și 9,9 ani la femei.
În contextul în care aproximativ 24% din pensionarii din România sunt beneficiari de pensie minimă, transferurile sociale reușesc într-o mică măsură să reducă riscul de sărăcie. Comoditatea administrației fiscale și capacitatea unor categorii socio-profesionale de a obține un tratament preferențial în timpul vieții active au condus la situația actuală, în care o pondere redusă a lucrătorilor din România trebuie să-și asume un cost semnificativ pentru finanțarea unui sistem de protecție socială de care se beneficiază aproape universal. Cu alte cuvinte, în loc să lărgească baza de impunere, statul român preferă să ia mult de la cei corecți!”, mai afirmă BNS.