BNR urcă prognoza de inflaţie pentru acest an la 3,5%, maximul intervalului de variaţie ţintit

Publicat: 06 02. 2014, 12:47

BNR a urcat prognoza de inflație pentru acest an la 3,5% cu 0,5 puncte peste estimarea din noiembrie 2013, când banca centrală nu a luat în calcul creșterea accizelor din curs și inflație, precum și acciza suplimentară la combustibili.

Pentru finalul 2015, BNR a anunțat o prognoză de inflație de 3,2%, informează Mediafax.

„Practic, putem spune că, cu excepţia primei jumătăţi de an, inflaţia va fi undeva între 2% şi 3%. Peste câteva zile vom primi comunicatul de la INS şi lumea va vedea o inflaţie de 0,6%. În martie va fi tot la fel, 0,6-0,7, şi se va pune sub semnul întrebării ce spun eu acum. Vor apărea analişti care vor spune deflaţie, că BNR ar trebui să mai reducă dobânzile. Sunt efecte statistice şi nu trebuie să le dăm importanţă mai mare decât au”, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

Oficialul BNR a ţinut să puncteze că inflaţia medie anuală abia în primăvară va intra în intervalul de variaţie ţintit.

„Ar cam trebui să ne uităm mai mult la inflaţia medie, mai ales că avem ţintă stabilă multianuală. Mai există criteriul de la Maastricht, unde toată lumea se uită la inflaţia medie anuală şi nu la cea anuală. Dacă cineva mă întreba pe mine cam care este inflaţia în România voi spune că se va mişca între 2% şi 3%”, a explicat Isărescu.