BNR schimbă regulamentul creditelor ipotecare: Vezi avansurile percepute în funcție de moneda de cumpărare

Publicat: 30 01. 2012, 13:35
Foto: businessmagazin.ro

Românii care vor să-şi cumpere o casă prin credit ipotecar sau imobiliar şi au veniturile în lei vor trebui să plătească un avans de minim 15% din valoarea locuinţei cumpărate, la creditele în euro şi de cel puţin 40%, la creditele în dolari, franci elveţieni sau yeni.

Decizia a fost luată de Banca Naţională după ce Banca Centrală a modificat condiţiile de creditare pentru cumpărarea unei locuinţe. Noul Regulament va intra în vigoare de marți.

Clienţii băncilor care au venituri în valută şi vor să contracteze un împrumut imobiliar sau ipotecar vor plăti un avans minim de 20% din valoarea locuinţei.

Pe de altă parte, regulamentul prevede că la creditele de consum perioada de creditare poate fi de maxim 5 ani, faţă de 10 sau chiar 15 ani înainte de emiterea nilor condiţii de către Banca Centrală. Programul Prima Casă nu intră sub incidenţa noului regulament.