BNR prelungeşte limitarea gradului de îndatorare la credite

BNR prelungeşte limitarea gradului de îndatorare la credite

Banca centrală a amânat pentru încă o săptămână decizia în privinţa limitării gradului de îndatorare a populaţiei pentru accesarea unui credit, iar dacă Regulamentul 17 va fi aprobat în forma actuală, gradul de îndatorare va fi limitat la 45% din venituri în cazul primului credit, indiferent dacă acesta este ipotecar sau de consum şi 40% grad de îndatorare în cazul celui de-al doilea.

Pe de altă parte, de la aceste norme sunt excluse creditele de refinanţare şi 15% din volumul creditelor de retail al fiecărei bănci.

Proiectul de modificare a Regulamentului 17/2012, apărut prima dată în presă în iunie 2018, prevedea coborârea gradului de îndatorare la 40% din venituri per total credite şi la 25% la creditele de consum în lei. De asemenea, vorbea de reducerea gradului de îndatorare la 40% pentru creditele ipotecare cu dobândă variabilă şi la 40% a gradului de îndatorare pentru persoanele care au mai multe credite şi chiar în mai multe valute, cu respectarea strictă a valorilor înscrise în proiect. Iniţial se dorea intrarea în vigoare a noului Regulament încă din data de 1 iulie. De atunci, forma aceasta de proiect a trecut prin cel puţin încă trei analize ale Consiliului de Administraţie al BNR şi ale Comitetului Naţional de Supraveghere Macroprudenţială, scrie economica.net.

În prezent, a rămas în vigoare doar gradul de îndatorare de 45% pentru primul credit, indiferent de tipul acestuia: ipotecar sau de consum.

Totodată, pentru cel de-al doilea credit şi implicit şi următoarele, indiferent de tipul lor, gradul de îndatorare va fi de 40% din veniturile eligibile ale individului.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”