BNR ia în considerare o posibilă reducere a rezervelor minime, "în paşi extrem de mici" și ”cu ochii în patru”
BNR ia în considerare o posibilă scădere a rezervelor obligatorii la lei, dată fiind lipsa structurală de lichiditate din piaţă, însă operațiunea va fi una lentă și foarte precaută, potrivit Mediafax.
”Se creează condiţiile ca noi la BNR să gândim o posibilă reducere a rezervelor minime obligatorii la lei. Dacă o vom face va fi în paşi extrem de mici şi «cu ochii în patru» ca să nu creăm alte dezechilibre şi să nu stimulăm câtuşi de puţin apetitul speculativ al unora asupra monedei naţionale”, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
Nivelul rezervelor minime obligatorii este de 15% la resursele în lei plasate de băncile comerciale la BNR şi 20% la depozitele păstrate în valută.
Miercuri, BNR a decis să mețină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25% pe an, precum și a nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.