BNR, despre ”electorată”: Am fost consultați în cazul proiectului ratelor, nu am inițiat măsura
Banca Națională a României (BNR) a transmis, miercuri, că nu a inițiat măsura privind acordarea de credit fiscal românilor cu venituri mici care își restructurează ratele la credite, relatează B1 TV.
„Proiectul schemei de stimulare a consumului prin măsuri fiscale (care să faciliteze pentru următorii doi ani o reeşalonare a creditelor contractate la bănci de populaţia cu venituri sub nivelul salariului mediu net pe economie) nu a implicat şi nu va implica, din partea Băncii Naţionale a României, niciun fel de decizii de politică monetară sau bancară. Schema în cauză se bazează, în esenţa ei, pe măsuri fiscale, fiind concepută, iniţiată şi dezvoltată de ministrul delegat pentru Buget, domnul Liviu Voinea. Semnificativ, în acest sens, este faptul că întreaga motivaţie a acestei măsuri a făcut obiectul unui articol publicat recent pe site-ul Financial Times sub semnătura domnului Voinea”, potrivit unui comunicat al BNR.
În document se mai precizează că Banca Naţională a României a fost consultată în legătură cu acest proiect înainte şi în timpul negocierilor cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială.
„O echipă din BNR adecvată temei propuse, formată din experţi din departamentele supraveghere, reglementare bancară, stabilitate financiară şi juridic, a participat la discuţiile cu echipa Ministerului Finanţelor, FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, furnizând date statistice şi făcând evaluări. Elementele considerate esenţiale de către experţii BNR (respectiv caracterul voluntar al schemei fiscale şi negocierea individuală de către debitori cu băncile comerciale) apar în forma actuală a proiectului”, se arată în comunicat.
Reazția Băncii a venit după ce, marți seară, președintele Traian Băsescu a criticat măsura propusă de Guvern.
„Am luat notă de declaraţia premierului Ponta în care a mulţumit guvernatorului că a muncit pentru această electorată. Nu mi-a venit să cred că BNR a fost implicată în această electorată. Dar am verificat şi BNR a iniţiat. Nu mai vreau să-l văd pe mierosul purtător de cuvânt al BNR cum spune că nici usturoi nu a mâncat şi nici gura nu-i miroase”, a spus președintele.