BNR: Băncile cu capital elen dispun de suficiente lichidități pentru a-și onora obligațiile

Publicat: 24 05. 2012, 14:52
Foto: Ghimpele.ro

Filialele românești ale băncilor din Grecia dispun de suficiente lichidități pentru a-și putea onora obligațiile. Informația apare în contextul în care, miercuri a început în Grecia un proces de recapitalizare al NBG, Alpha Bank, Eurobank şi Piraeus cu 18 miliarde euro, relatează Ziarul Financiar.

Nicolae Cinteză, directorul direcţiei supraveghere din Banca Naţională, a declarat că băncile cu capital elen din România au o solvabilitate medie cu două puncte procentuale peste media sistemului bancar, iar acţionarii au răspuns prompt fiecărei solicitări a BNR.

„Recapitalizarea băncilor din Grecia ne măreşte confortul, însă nici până acum nu aveam motive de îngrijorare privind filialele româneşti pentru că ori de câte ori am solicitat capital suplimentar ori s-au impus alte măsuri care să implice concursul direct al băncilor-mamă, reacţiile au fost cât se poate de prompte”.

Cinteză consideră justificată stabilitatea depozitelor din băncile cu capital elen, având în vedere că statul garantează oricum sumele de până la 100.000 de euro, iar plăţile s-ar face în cel mult 20 de zile.

Știrea a apărut ieri pe fondul scenariilor de criză vehiculate de presa externă de specialitate, referitoare la posibilitatea ca Grecia să iasă din zona euro. Fostul premier grec Lucas Papademos a declarat că o eventuală ieşire a Greciei din blocul monedei unice, ar avea consecinţe profunde asupra eurosistemului financiar şi a economiei reale, cu costuri asociate de anvergură.