UPDATE // Primul răspuns din partea MAI moldovean, după ce conducerea Blue Air a fost acuzată de noua putere de la Chișinău că nu s-a prezentat la audierile privind privatizarea Air Moldova

UPDATE // Primul răspuns din partea MAI moldovean, după ce conducerea Blue Air a fost acuzată de noua putere de la Chișinău că nu s-a prezentat la audierile privind privatizarea Air Moldova
Foto: Facebook

UPDATE: Ministerul de Interne i-a trimis o scrisoare președintelui Comisiei parlamentare care analizează privatizările, prin care informează că directorii celor două companii care au privatizat „Air Moldova” nu se află pe teritoriul R. Moldova și nu pot fi aduși forțat la audierile deputaților, transmite tv8.md.

Dacă Dzinters Pomers, directorul companiei „Civil Aviation Group”, a părăsit Republica Moldova în 12 septembrie, Oana Petrescu, directorul „Blue Air”, a plecat de pe teritoriul moldovean încă din toamna anului 2016.

„Prin această scrisoare, MAI confirmă faptul că aceste persoane nu vor veni la audieri. Cred că și fără acești martori grupul de lucru a făcut o muncă extraordinară”, a declarat marți deputatul Igor Munteanu, la prezentarea rapoartelor preliminare privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău și privatizarea companiei „Air Moldova”.

În orice caz, experții au enumerat mai multe nereguli care au fost admise de reprezentanții statului la organizarea concursului și desemnarea companiei „Avia Invest” drept câștigătoare.

În cazul „Air Moldova”, grupul de lucru a stabilit că a fost un management defectuos la companie, cu scopul de a o falimenta și a o scoate la privatizare. Și aici au fost identificate încălcări de procedură la privatizare.

Comisia de anchetă va prezenta în cel mult zece zile, în plenul Parlamentului, cele două rapoarte în cazul privatizării „Air Moldova” și concesionării Aeroportului Internațional Chișinău.

EXCLUSIV ONLINE // Reprezentanții Blue Air au părăsit teritoriul țării și nu s-au prezentat nici marți la audierile din Parlamentul Republicii Moldova, unde li se cereau explicații cu privire la maniera în care au câștigat concursul de privatizare a Air Moldova, anunță deputatul ACUM Igor Munteanu, președintele comisiei parlamentare de anchetă. Acesta a anunțat că reprezentanții companiei au părăsit teritoriul Republicii Moldova și a cerut implicarea Ministerului de Interne în acest caz., potrivit unimedia.info. Declarațiile lui Munteanu îi vizează pe reprezentanții legali ai companiilor Civil Aviation Group SRL (Dzintars Ppomers) și Blue Air (Oana Petrescu), care nu au fost prezenți nici la audierile anterioare.

Totuși, reprezentanții Blue Air n-ar fi primit nicio invitație oficială de a se prezenta la audierile din Republica Moldova, spun surse din cadrul companiei în exclusivitate pentru B1.RO. Autoritățile moldovene nici măcar n-au încercat să contacteze vreun oficial Blue Air, iar firma privată de transport aerian din România ar fi aflat despre aceste audieri doar din presă, spun aceleași surse.

Privatizarea Air Moldova, încheiată pe când oligarhul Vladimir Plahotniuc era la Putere

Așadar, Comisia de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice (2013-2019) a fost convocată marți, 17 septembrie, pentru a prezenta cele două rapoarte preliminare privind legalitatea concesionării Aeroportului Internațional Chișinău și legalitatea privatizării Companiei Aeriene „Air Moldova”.

În acest context, Igor Munteanu, a declarat că nu a „pierdut speranța” să-i primească la ședința de marți pe reprezentanții legali ai companiilor Civil Aviation Group SRL (Dzintars Ppomers) și Blue Air (Oana Petrescu), după ce aceștia au lipsit de la audierile anterioare.

În iulie 2018, Civil Aviation Group, care deține compania română privată de aviație Blue Air, a achiziționat 49% din acțiunile Air Moldova. Valoarea tranzacției se ridică la 1,2 miliarde de lei, dintre care 50 de milioane de lei au fost transferaţi la bugetul de stat, restul sumei reprezintă datoriile companiei Air Moldova, pe care investitorul s-a obligat să le achite. La acea vremea, puterea din Republica Moldova era în mâinile oligarhului Vladimir Plahotniuc, care între timp a părăsit teritoriul dintre Prut și Nistru, ca urmare a multiplelor acuzații ce i-au fost aduse de noua coaliție guvernamentală.

De partea cealaltă, acordul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău a fost semnat pe 30 august 2013, între Agenția Proprietății Publice și compania Avia Invest, fondată pe 2 august 2013, cu un capital social de 85,1 milioane de lei, divizat în părți egale între firmele rusești Habarovski Aeroport și Kolomenski Zavod. Ulterior, o cotă parte de 95% din compania Avia Invest a fost vândută pentru NR Investments Ltd, un vehicul de investiții imobiliare din Guernsey, Insulele Channel. Acordul a fost ratificat între reprezentanții Avia Invest și beneficiarul exclusiv al NR Investments, Nat Rothschild, la data de 19 august, scrie unimedia.info.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`