Bloomberg: Franța nu mai este sexy, ci o bătrână menajeră. Bogaţii părăsesc țara din cauza ameninţării cu supraimpozitarea

Bloomberg: Franța nu mai este sexy, ci o bătrână menajeră. Bogaţii părăsesc țara din cauza ameninţării cu supraimpozitarea

Franța nu mai este căutată de antreprenorii și bogații lumii. Acest lucru se datorează  guvernului de la Paris, care pregătește un buget pentru anul 2013 care vizează fonduri de 24,4 miliarde de euro din taxe suplimentare.

Președintele Francois Hollande a stabilit zece astfel de măsuri, inclusiv o taxă de 75% pe venituri de peste 1 milion de euro.

„Franța nu mai este locul sexy în care să te afli. Pentru a atrage și pastra afacerile trebuie să arăți cât de bine poți, mai ales în vremuri dificile economic. Cu toate costurile, taxele și presiunea soacială, Franța pare mai mult o menajeră bătrână”, a declarat Jean-Emile Rosenblum, fondator și fost proprietar al Pixmania, retailer online de PC-uri, citat de Bloomberg.

Jean-Emile Rosenblum a hotărât să părăsească Franța pentru a putea începe o nouă afacere într-o altă țară cu taxe mai mici.

Alte taxe anunțate de Hollande sunt impozitele pe câștiguri din capital, majorarea taxei pe venit de avere, a celei percepute pe moșteniri, dar și taxa impusă antreprenorilor care își vând companiile.

„Este imposibil de măsurat câți oameni pleacă sau au plecat, întrucât nimeni nu vrea să iasă public. Am dublat numărul de relocări în acest an, cu un avans puternic după ce Hollande și-a prezentat planurile fiscale în septembrie. Persoanele care s-au retras aleg Elveția, iar antreprenorii Belgia sau Londra”, a spus Philippe Kenel, avocat specializat în legislația fiscală la firma Python, Schifferli, Peter & Associates din Geneva.  

David Cameron, premierul Marii Britanii, a declarat că îi așteaptă cu covorul roșu pe investitorii care fug de taxele mari impuse de Franța.

Faccois Hollande a cerut francezilor mai bogați să arate patriotism într-o perioadă economică dificilă, urcând la 45% nivelul impozitului pentru caștigurile de peste 150.000 de euro pe an, în timp ce Marea Britanie a redus o rată similară, pentru persoanele cu peste 150.000 de lire sterline, de la 50% la 45%.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`