Bloomberg: Campania anticorupție din România întârzie semnarea unor proiecte majore de investiții

Bloomberg: Campania anticorupție din România întârzie semnarea unor proiecte majore de investiții

Oficialii români se tem că ar putea fi acuzați de corupție și de acea întârzie să semneze împrumuturi de miliarde de euro de la Uniunea Europeană și alte investiții, informează Bloomberg Businessweek.

Un exemplu este intenția omului de afaceri Ion Țiriac, care în luna august a anului trecut anunța că intenționează să doneze două milioane de euro pentru a construi un nou patinoar la București. Țiriac a declarat jurnaliștilor că a așteptat doi ani pentru a obține aprobările necesare, în condițiile în care campania anticorupție i-a făcut pe funcționari să fie reticenți în a semna și documentele de rutină. „Le este frică și să respire pentru că ar putea ajunge în atenția procurorilor anticorupție”, a spus Țiriac.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) investighează peste 10.000 de cazuri și sute de funcționari publici sunt acuzați de corupție, ca urmare a unei campanii susținută de Laura Codruța Kovesi, care a fost numită în fruntea DNA în 2013. Operațiunea a dus la acuzarea mai multor politicieni precum fostul premier Victor Ponta, fostul primar al Bucureștiului, Sorin Oprescu, și fostul ministru de Finanțe, Darius Valcov. Toți trei au negat acuzațiile aduse.

Pe măsură ce ancheta continuă, proiectele de lucrări publice stagnează. Reprezentantul în România al Băncii Europene de Investiții, Dietmar Dumlich, susține că instituția a aprobat credite de 1,7 miliarde de euro pentru proiecte de infrastructură dar nu poate găsi pe nimeni care să semneze documentele. „Ne găsim în purgatoriu”, a spus Dumlich.

România are nevoie de fonduri, Forumul Economic Mondial clasează țara pe locul 85 din 144 de state în ceea ce privește calitatea infrastructurii, cea mai slabă poziție a unei țări din Uniunea Europeană, în condițiile în care drumurile sale sunt într-o stare mai proastă decât cele din Bangladesh sau Camerun. Unul din motivele pentru starea proastă a drumurilor din România este că banii alocați pentru infrastructură au ajuns deseori în buzunarele politicienilor și apropiaților lor, a declarat Victor Alistar, directorul executiv al Transparency International România. „Investițiile publice legate de infrastructură sunt o zonă uriașă de corupție”, a spus Victor Alistar.

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, declara anul trecut că primarii din România au intrat într-o „grevă de semnătură” de teamă să nu fie acuzați că încalcă Legea achizițiilor publice. În schimb, ministrul Justiției, Raluca Prună, susține că orice funcționar care aplică corect legea nu are de ce să se teamă.

Proiectul patinoarului pe care Ion Țiriac vrea să îl construiască este un exemplu al acestei probleme. Omul de afaceri i-a făcut o ofertă fostului primar Sorin Oprescu pentru a construi un nou patinoar în București încă din 2013. Țiriac a promis atunci că va investi două milioane de euro cu condiția ca primăria să ofere terenul și să obțină finanțare de la UE pentru a coperi unele costuri. Oprescu a promis că va obține un teren în apropiere de primărie dar ulterior prefectul a refuzat să aprobe planul. A fost nevoie de șase luni pentru a obține semnăturile necesare și aprobarea primăriei. Cu toate acestea, deși au trecut mai multe săptămâni după votul din consiliu, primarul l-a informat pe Țiriac că secretarul „a uitat să publice” decizia, ceea ce o invalidează. În prezent, Țiriac vrea să construiască singur patinoarul pe un teren pe care îl deține la aproximativ 16 kilometri în afara Bucureștiului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis urnele de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)