Preşedintele ANAF Sorin Blejnar a declarat că un număr de 12 români au conturi în Elveţia în valoare totală de 50-60 milioane de euro, adăugând că instituţia va verifica provenienţa acestor venituri, iar în cazul în care nu va putea fi demonstrată, fondurile vor fi impozitate cu 16%.
Şeful ANAF a declarat că autorităţile elveţiene au trimis Autorităţii Fiscale circa 80.000 de informări cu privire la persoane fizice române care au realizat depozite în această ţară între 2007 şi 2010.
Această acţiune face parte din iniţiativa ANAF de a impozita cu 16% acele venituri ale persoanelor fizice bogate a căror provenienţă nu poate fi demonstrată.
În cursul anului 2010, o Direcţie din cadrul ANAF a pus în aplicare o directivă europeană care permite instituţiei să acceseze şi să facă schimb de informaţii cu celelalte state membre ale Uniunii Europene.
“De dată recentă am primit de la elveţieni o listă cu mai multe persoane care au realizat dobânzi pe conturile din Elveţia. Am făcut aşa o selecţie. Am 12 persoane unde eu estimez că au venituri de vreo 50-60 milioane de euro în Elveţia, pentru care primesc dobânzi, în Elveţia”, a declarat Sorin Blejnar la emisiunea “După 20 de ani”, transmisă duminică la Pro TV.
La sfârşitul anului trecut, Guvernul a decis, prin modificarea Codului Fiscal, ca persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate, să plătească un impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.