Bill Gates revine în fruntea topului Forbes al miliardarilor lumii: Singurul român din top, tot Ioan Niculae
Bill Gates a revenit în fruntea miliardarilor la nivel global, după o pauză de patru ani, cu o avere de 76 de miliarde de dolari, arată topul Forbes 2014.
Singurul român inclus în top este, la fel ca anul trecut, Ioan Niculae, proprietarul grupului InterAgro, cu 1,2 miliarde de dolari.
Niculae ocupă poziţia 1.372 în topul miliardarilor lumii pentru 2014 realizat de Forbes, dintr-un total de 1.645 de persoane cu avere mai mare de 1 miliard de dolari identificate la nivel global. Anul trecut, Niculae se afla pe locul 1.268, cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari.
Gates a revenit în fruntea topului după patru ani, cu 76 de miliarde de dolari, recuperând poziţia de lider de la investitorul mexican Carlos Slim Helu, a cărui avere este calculată la 72 miliarde de dolari. Gates, cofondator al gigantului american Microsoft, a deţinut primul loc în 15 din ultimii 20 de ani.
Cei doi sunt urmaţi de Amancio Ortega – cu 64 miliarde de dolari, care controlează retailerul de îmbrăcăminte Zara, investitorul Warren Buffett – cu 58,2 miliarde de dolari şi de Larry Ellison – cu 48 de miliarde de dolari. Principalul activ al lui Ellison sunt acţiunile la compania Oracle.
Cofondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a înregistrat cea mai mare creştere a averii, cu 15,2 miliarde de dolari la 28,5 miliarde de dolari, odată cu aprecierea puternică a acţiunilor reţelei de socializare.