Bijuterii din AUR și ARGINT, scoase la VÂNZARE de către ANAF la prețuri foarte MICI!

Publicat: 14 10. 2016, 10:44
foto: 909.md

Aproximativ șapte kilograme de aur și 40 de kilograme de argint au fost scoase la vânzare de ANAF. Bijuteriile de sute de mii de euro au fost confiscate de la interlopi şi traficanţi.

Acestea se vând pe loturi, un lot are 1,2 kg de aur şi 26 de kg de argint. Doar că aceste bijuterii nu pot fi cumpărate de către oricine, conform businessmagazin.ro.

Mai întâi trebuie să vă înscrieţi la Registratură la ANAF şi Agenţia Naţională pentru că Protecţia Consumatorului este cea care stabileşte cine poate să cumpere şi mai ales preţul la care poate să vândă ANAF aceste bijuterii.

Multe dintre aceste au fost confiscate de la interlopi, dar au fost obţinute şi de statul român în urma intrării în posesia unor moşteniri nerevendicate.