BERD a înrăutăţit semnificativ estimările privind creşterea economică a României în 2024 și 2025
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a revizuit puternic în jos estimarea sa privind creșterea economică a României anul acesta și în 2025.
Prognoza BERD privind creșterea economică a României
BERD notează în noul său raport, citat de Agerpres, că PIB-ul României ar urma să înregistreze un avans de 1,4% în acest an, față de 3,2% cât estimase inițial, și de 2,6% anul viitor, față de 3,4% prognozat inițial.
Instituția bancară avertizează că întârzierea absorbţiei fondurilor europene e un risc la adresa perspectivelor de creştere economică.
Potrivit BERD, majorarea salariului minim a stimulat cererea, dar a avut ca rezultat extinderea deficitului comercial şi s-a adăugat presiunilor inflaţioniste.
Aspectele negative notate sunt: cererea externă mai slabă, sectorul IT care a încetinit semnificativ, în linie cu tendinţele globale, și producţia industrială care a stagnat. În schimb, sunt lăudate investiţiile în infrastructură.
BERD mai amintește în raportul său că inflația în România e cea mai mare din UE și că experții Consiliului Fiscal prognozează un deficit chiar și de 8% la finele acestui an.
Alte perspective legate de creșterea economică a României
Amintim că, săptămâna trecută, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere de la 3,4% la 2,8% estimările privind creșterea economică a României anul acesta.
De asemenea, în raportul său publicat în aprilie, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în jos estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8% la 2,8%.