Belgia se alătură puținelor țări care au un salariu minim de peste 2.000 de euro. România rămâne tot cu cele mai mici salarii

Belgia se alătură puținelor țări care au un salariu minim de peste 2.000 de euro. România rămâne tot cu cele mai mici salarii
Sursa Foto: Freepik.com

Belgia își va mări salariul minim la 2.029,88 euro pe lună, devenind al cincilea stat despre care Eurostat afirmă că are un salariu minim brut de peste 2.000 de euro pe lună dintr-un total de 22 de țări UE [cinci nu au salariu minim], potrivit Euractiv.

România are salariul minim de mai mult decât de două ori mai mic

Creșterea de 35.70 de euro va fi urmată de o alta, de 37.5 euro, în 2026, ceea ce înseamnă că atunci va depăși Germania, care are un salariu minim brut de 2.065.58 euro pe lună. Totuși, și Germania și-a programat o creștere a salariului minim, în ianuarie 2025.

După Luxembourg (2.570,93 euro pe lună), Irlanda (2.146,30), Olanda (2.070,12) și Germania (2.054,00), Belgia va reveni atunci pe locul cinci în clasamentul salariilor minime lunare din UE.

Următoarea în clasament e Franța, unde după o mărire de la 1 ianuarie 2024 salariul minim a ajuns la 1.766,92 euro.
Din cei 22 de membri UE incluși de Eurostat în clasament, nouă au salariul minim brut lunar mai mare de 1.000 de euro, în vreme ce patru țări – Bulgaria, România și Ungaria – îl au sub 700 de euro pe lună.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS
19:43 - Drulă: Lasconi poate să intre în turul 2 / În PNL e disperare și se ascut cuțitele în culise. Ei și Ciucă știu că le vine nota de plată pentru guvernarea cu PSD (VIDEO)
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)