Becurile clasice, cu halogen, devin istorie. Şi asta pentru că de la 1 septembrie, acest tip de becuri sunt interzise la vânzare în România, dar şi în celelalte state ale Uniunii Europene (UE), anunţă Digi24.
Locul lor este luat de becurile LED, care sunt mult mai eficiente economic, dar şi mult mai scumpe.
Comisia Europeană de promovare a eficienţei energetice a fost cea care a decis ca becurile clasice să fie înlocuite cu cele economice. Astfel, comerciaţii vor mai avea voie să vândă becuri clasice doar cât să epuizeze stocurile.
Măsura de interzicere a vânzării becurilor cu halogen trebuia luată încă din 2016, dar a fost amânată până acum.Scopul acestei măsuri este ca, în final, consumatorii să apeleze la tehnologia LED, care duce la o reducere substanţială a consumului de energie.
Potrivit unor studii ale Comisiei Europene, economia de energie făcută este echivalentă cu consumul anual de energie electrică al unei ţări de mărimea Portugaliei.
Pe de altă parte, chiar dacă factura de energie poate fi mai mică, becurile LED au un preţ mult mai mare decât cele clasice.