Bătaie de joc pe banii românilor! O agenție de turism și-a anunțat clienții printr-un email că intră în insolvenţă şi că nu le va onora vacanţele cumpărate (VIDEO)
Vacanțele turiștilor români au o mie de șanse să fie ruinate. După mai multe pățanii cu condiții mizere de cazare și mâncare expirată, se pare că unii nu mai au nici măcar șansa să ajungă în vacanță, dacă ar fi să judecăm după mesajele pe care un român le-a direcționat către redacția Ziarul Financiar.
Mai exact, este vorba despre un turist care și-a rezervat o vacanță prin agenția Genius Travel și care a fost notificat prin intermediul unui e-mail că vacanța urmează să îi fie anulată pentru că firma intră în insolvență.
“Relativ la pachetele turistice achiziţionate de dumneavoastră vă anunţăm că începând din 16.08.2016, societatea Genius Travel se află în stare de insolvenţă de fapt, urmând ca până la data de 19.08.2016 să depunem la Tribunalul Bucureşti o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei. Sumele plătite de dumnevoastră vor fi înscrise în listele cu creditori ale societăţii şi veţi fi citat ulterior de către administratorul judiciar, pentru a vă înscrie la masa credală. Totodată, va rugăm sa nu mai efectuaţi călătoria aferentă pachetului turistic pentru că aceasta nu a mai putut fi plătită din motivele descrise mai sus. Ne cerem scuze pentru situaţia creată!”, este email-ul trimis de agenţia de turism Genius Travel unui client care a cumpărat o vacanţă în Bulgaria pentru luna august.
După un dute vino al mesajelor, în care agenția anunța inițial anularea vacanței, după care a revenit la gânduri mai bune, pentru ca, în final, Genius Travel a declarat definitivă anularea vacanței.
Bătaie de joc pe banii românilor! O agenție de turism și-a anunțat clienții printr-un email că intră în insolvenţă şi că nu le va onora vacanţele cumpărate
#DIRECT_ONE_uanppw#