Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că va da mandat pentru semnarea scrisorii cu FMI ministrului Finanţelor, Victor Ponta, şi guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, condiţionând ca în document să nu apară acciza pe combustibil şi celebra „electorată”.
”Din punctul meu de vedere, scrisoarea poate fi semnată și voi da mandat de semnare a scrisorii de către ministrul de Finanțe actual, Victor Viorel Ponta, și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu două condiții. În scrisoare nu poate să apară creșterea taxelor pe combustibil, motorină și benzină, așa cum dorește primul ministrul. Nu voi fi partenerul lui Victor Ponta la un act imoral și un act de corupție instituționalizată”, a spus Traian Băsescu.
O a doua condiție impusă de șeful statului este eliminarea din scrisoare a ”electoratei”.
”Chiar dacă a avut asistența Băncii Naționale pentru a lansa acest proiect, electorata este un proiect destinat să îi înșele pe români. Ei vor plăti mai mult pentru că se lungește perioada de rambursare a creditului și implicit dobânzile pe care le plătesc și este o măsură profund inechitabilă. De altfel, spre surprinderea mea, între timp și Banca Națională a făcut analizele făcute de mine și după ce a fost un promotor și un aliat al Guvernului în această poziție, ieri am văzut o analiză a Băncii care spune că românii vor fi păgubiți”, a completat acesta.