Băsescu: Sfătuiesc românii să nu se păcălească acceptând să se înroleze acum la case la asigurări
Președintele Traian Băsescu i-a sfătuit, miercuri, pe români să nu se păcălească acceptând acum să se înroleze la diverse case de asigurări de sănătate, în condițiile în care legea sănătății nu este încă adoptată. „În ceea ce îi priveşte pe cei de la asigurări, care deja sunt într-o veselie, vreau să-i avizez şi pe cetăţenii români să nu se păcălească acceptând acum să se înroleze la diverse case de asigurări, pentru că în momentul de faţă aceste case de asigurări nu le asigură nimic. Nu există legea„, a spus Băsescu.
Șeful statului a precizat însă că se pot face asigurări suplimentare de sănătate.
Preşedintele Traian Băsescu a precizat că prin legea sănătăţii vor fi instituite case de asigurări private.
„Cei care primesc oferte «Veniţi să asigurăm pentru zero lei» să ştie că sunt păcăliţi”, a spus Băsescu.
Ministerul Sănătății a avertizat populația asupra firmelor neautorizate care încearcă să adune clienți pentru viitoarele case private de asigurări de sănptate.
Ministerul Sănătăţii s-a autosesizat cu privire la apariţia unor „agenţi pentru reforma sănătăţii” care promit câştiguri importante din strângerea de adeziuni la viitoarele case private de asigurări de sănătate.
Proiectul Legii sănătăţii este încă în discuţii, punctele importante analizate fiind urgenţa, transformarea spitalelor în societăţi şi casele private de asigurări de sănătate.