Băsescu, la Bruxelles: Se recunoaște că probleme de colectare a impozitelor nu sunt numai în România, ci în toată Uniunea

Băsescu, la Bruxelles: Se recunoaște că probleme de colectare a impozitelor nu sunt numai în România, ci în toată Uniunea

Preşedintele Traian Băsescu a susținut vineri o declarație de presă, de la Bruxelles, unde participă la Consiliul European de primăvară.

Liderii europeni s-au reunit să găsească soluţii de creştere economică şi creare de locuri de muncă, în contextul crizei.

„Se mențin obiectivele de politică economică și socială și se fixează pilonii, criteriile, pe care aceste politici la nivel european trebuie să se bazeze”, a declarat președintele.

Criterii pe care aplicăm politicile:

-Consolidarea fiscală favorabilă creșterii economice – „Noi am fost inspirați în 2010 pentru că suntem una dintre puținele țări unde se reduce șomajul, neatacând zona de fiscalitate”, a spus Băsescu.

-Restabilirea unui nivel normal de acrodare de împrumuturi: „Guvernul României, deși a făcut multe împrumuturi de pe piața internă, începând cu 2012 au fost multe ieșiri pe piața externă, ceea ce a lăsat resursă financiară pentru creditare. E adevărat, băncile nu sunt foarte deschise la creditare”, a mai spus președintele.

-Promovarea creșterii și a competitivității  -  alt pilon al politicii economice. Respectarea acordului cu FMI, CE și BM.

-Abordarea șomajului și a consecințelor sociale ale crizei

– Modernizarea Administrației publice, care vizează debirocratizare și diminuarea poverii aparatului bugetar, pusă pe economie, adică diminuarea cheltuielilor de funcționare a statului.

O altă prioritate stabilită în cadrul Consiliului este necesitatea de măsuri de creare de locuri de muncă, în special pentru tineri, a mai spus președintele.

„Altă prioritate valabilă pentru toată UE este îmbunătățirea colectării impozitelor. În sfârșit se recunoaște că probleme de colectare nu sunt numai în România, cum eram obișnuiți să credem despre noi. O altă precizare : combaterea fraudării TVA-ului, la nivelul UE, și o bună guvernare economică”, a precizat Traian Băsescu.

Soluția pe care Consiliul European o recomandă pentru reducerea sărăciei este creare de IMM-uri care să angajeze forță de muncă aflată în șomaj în momentul de față, a transmis președintele.

Un alt accent care va fi pus în continuare este realizarea pieței unice, care este considerată a fi o sursă de creștere a forței de muncă.

Începând cu 1 ianuarie 2014 avem la dispoziție 140 milioane euro de la UE să creăm locuri de muncă strict pentru tineri până în 25 de ani. Un alt obiectiv de mare interes pentru noi este realizarea pieței digitale unice până la sfâșitul anului 2015, data până la care trebuie realizată și piața unică a telecomunicațiilor.Pe telecomunicații nu cred că avem probleme”, a completat Traian Băsescu.

„Concluzii: aș spune că în 2010 noi am făcut ce a fost necesar pentru a ne stabiliza macroeconomic, trebuie să continuăm și acum un proces de consolidare a stabilității macroeconomice. Dacă în 2010 am făcut ce am putut, ce a trebuit, dar în 2011-2013, trebuie să facem ce putem pentru a ne asigura creșterea economică și consolidarea”, a mai pus președintele.

Băsescu, la Consiliul European de primăvară

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`