Băsescu, despre zăcământul de gaz descoperit în Marea Neagră: Trebuie deja începute negocierile. Și aici, Transgazul este principalul jucător

Publicat: 14 10. 2015, 15:32
Foto: B1 TV

Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit miercuri despre descoperirea înMarea Neagră a unei pungi cu gaze naturale cu un volum estimat la aproape 30 de miliarde de metri cubi.

”30 de miliarde de metri cubi este discutabil din punct de vedere comercial, dar este bine. Și cred că statul român ar trebui să înceapă niște discuții prin care să stimuleze utilizarea unei singure infrastructruri pentru toți operatorii din Marea Neagră pentru ca gazul să fie adus cât mai ieftin la uscat, în vederea comercializării. Infrastructura obligatoriu trebuie să treacă pe teritoriul României și nu al Bulgariei sau al Ucrainei”, a spus Traian Băsescu.

”Trebuie deja începute negocierile. Și aici, Transgazul este principalul jucător”, a mai subliniat fostul șef al statului.