Băsescu: Am ajuns să ne împrumutăm la dobânzi mai mari ca în 2010, când România nu era încă stabilizată macroeconomic

Publicat: 23 10. 2011, 18:41

Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, după Consiliul European de la Bruxelles, că România a ajuns să se împrumute la dobânzi mai mare decât anul trecut, când țara nu era încă stabilizată din punct de vedere economic.

Am ajuns să ne împrumutăm la prețuri mai mari, deci la dobânzi mai mari, decât în 2010, când România nu era încă stabilizată macroeconomic. Iar asta din cauza deprecierii CDS-ului întregii regiuni, pentru că nu s-au luat măsuri la timp în ceea ce privește Grecia, ceea ce pune sub întrebării, dacă nu se iau măsuri în ceea ce privește menținerea nivelului de expunere, chiar finanțarea noastră anul viitor, în condițiile în care România și-a dus toate programele angajamentele până la capăt. Dar nu suntem singuri”, a spus Băsescu.

Șeful statului a afirmat că programul de recapitalizare nu se poate face prin retragerea de capital de pe piața românească, având în vedere impactul pe care indecizia liderilor zonei euro l-a avut deja în ceea ce privește finanțarea deficitelor și datoriilor.

Astăzi (n.r. duminică) am atenționat în mod expres asupra faptului să programul de recapitalizare a băncilor trebuie să aibă în vedere și menținerea nivelului de expunere a băncilor din zona euro pe piața românească. Nu putem accepta o recapitalizare care să fie adusă la volumele necesare prin retragere de bani, spre exemplu, de pe piața românească pentru a face față crizelor din interiorul zonei euro. Și așa întârzierea în decizii ne-a creat probleme deosebite și în ceea ce privește chiar finanțarea deficitelor și datoriilor pe care le aveam în acest an”, a mai spus Traian Băsescu.

Traian Băsescu, după ședința Consiliului European

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_11883').select();" id="embed_text_11883" />