Banii românilor din afară, MAI MULȚI decât investițiile străine în România, pe timpul crizei. Ce s-a schimbat în ultimii doi ani

Banii românilor din afară, MAI MULȚI decât investițiile străine în România, pe timpul crizei. Ce s-a schimbat în ultimii doi ani

Datele oficiale ale Băncii Naționale ale României (BNR) arată că românii care muncesc în străinătate au trimis constant din 2009, anul în care efectele crizei financiare internaționale au lovit puternic și România, mai mulți bani în țară decât totalul investițiilor străine directe efectuate în aceeași perioadă, relatează Profit.

Doar din 2015 investițiile străine au început să depășească din nou banii trimiși rudelor din țară de către românii din diaspora. Dacă în anii de dinaintea crizei investițiile străine directe depășeau și cu peste 30% banii trimiși din românii din străinătate, începând cu 2009 sumele din urmă au depășit constant investițiile anuale ale străinilor.

Astfel, în 2008, remiterile bănești au însumat 6,3 miliarde euro, în timp ce investițiile străine s-au ridicat la 9,2 miliarde euro.
Din 2009 situația s-a schimbat însă radical, banii românilor din străinătate, adică 3,5 miliarde de euro au început să depășească nivelul investițiilor străine directe, care a coborât la 3,3 miliarde euro pe fondul acutizării crizei.
Între 2009-2014, doar anul 2013 a înregistrat o mică depășire a investițiilor străine, situate la 2,71 miliarde euro, față de banii românilor din afara țării, care au trimis 2,65 miliarde euro.

În total, între 2009-2014, românii din străinătate au trimis în țară circa 17,3 miliarde euro, în timp ce nivelul investițiilor străine în aceeași perioadă a fost mai mic cu peste 2 miliarde euro, respectiv de aproximativ 15 miliarde euro.

Având în vedere că cifrele autorităților se bazează pe remiterile oficiale ale românilor din străinătate și nu iau în calcul banii aduși sau trimiși fizic în țară de aceștia, diferența este cu siguranță considerabil mai mare.

Abia în 2015, investițiile străine au început din nou să crească, ajungând la 3,4 miliarde euro și depășind astfel cele 2,7 miliarde euro trimise de românii din diaspora. Trendul ascendent al investițiilor străine a continuat și în 2016, când investițiile directe ale nerezidenților în România au fost de aproape 4,1 miliarde de euro, potrivit estimărilor BNR, în creștere cu circa 18% față de 2015.

Chiar și în aceste condiții, România are cel mai redus nivel al investițiilor străine directe per capita din UE, cu un stoc de 3.400 de euro/ locuitor, în timp ce toate fostele state comuniste depășesc 5.000 de euro/ locuitor.

Conform estimărilor oficiale, între 3,5 și 4 milioane de români s-au stabilit în străinătate. Dintre aceștia, mai bine de 2,8 milioane români trăiesc într-o altă țară membră a Uniunii Europene.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni