Băncile vor să mărească avansul pentru ”Prima Casă”. Unul dintre creditori a făcut deja acest pas

Băncile vor să mărească avansul pentru ”Prima Casă”. Unul dintre creditori a făcut deja acest pas
Foto: ziaruldearges.ro

ING Bank a mărit avansul pentru împrumuturile ”Prima casă” de la 5% la 10%, iar alte bănci dau semne că îi vor lua exemplul.

“Trendul acesta de majorare a avansului va fi urmat, cel mai probabil, și de alte bănci care sunt înscrise în programul «Prima Casă», dar părerea mea este că ING Bank a luat această decizie și pentru a-și mai cerne un pic clienții de pe acest segment. Pe de altă parte, și noi credem că băncile, prin această majorare, ar putea urma să egaleze oferta «Prima Casă», ca mai apoi populația să apeleze la creditele lor clasice”, a declarat, pentru Libertatea, Liviu Andrei, general manager al Alliance Finance Broker.

În schimb, creditorii au început să micșoreze avansurile pentru creditele imobilitare până la 15% după ce, anul trecut, în contextul în care s-a adoptat Legea dării în plată, ei majoraseră acest avans chiar și până la 40%.

Prin aceste măsuri, se pare că băncile vor să-și reducă dependența de programul guvernamental ”Prima Casă”.

Pentru 2017, statul a pus la bătaie 2,5 miliarde de lei în garanții, la care se mai adaugă peste 175 de milioane de lei rămase din alocările de anul trecut.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`