Băncile mari au dat afară 8.000 de angajați în ultimii șase ani, dar cheltuielile cu personalul sunt la fel ca în 2008

Băncile mari au dat afară 8.000 de angajați în ultimii șase ani, dar cheltuielile cu personalul sunt la fel ca în 2008
Foto: caleaeuropeana.ro

Cele mai mari zece bănci locale au dat afară 8.000 de angajați în ultimii șase ani, dar cheltuielile cu persoanlul au rămas tot la peste 3 miliarde de lei, informează zf.ro.

Menținerea cheltuielilor la același nivel în ciuda disponibilizărilor, arată că băncile preferă mai degrabă să preia de la concurență personal deja pregătit, pe care să-l plătească mai mult, decât să angajeze tineri absolvenți lipsiți de experiență.

La finele anului trecut, numărul de angajați era de 39.000, în vreme ce cheltuielile cu personalul ajungeau la 3,4 miliarde de lei. Astfel, numărul angajaților din primele zece bănci se ridica la 67 la sută din totalul angajaților din industria bancară. În 2008, această pondere era de 50 la sută.

Cu toate acestea, ponderile sunt diferite de la o bancă la alta. Dacă BCR a redus cheltuielile cu angajații cu 40 la sută în ultimii șase ani, Volksbank și le-a majorat cu 60 la sută.

Bancherii spun că disponibilizările şi închiderea sucursalelor nu mai sunt metode viabile şi că pe viitor se orientează către digitalizarea operaţiunilor, proces care va avea ca efect inclusiv creşterea gradului de bancarizare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`