Guvernul obligă băncile, cazinourile, avocaţii, agenţii imobiliari să anunţe zilnic la Agenția Națională de Administrare Fiscală lista persoanelor şi firmelor care deschid-închid conturi, operaţiunile în lei sau valută sau tranzacţii despre care „au luat cunoştinţă” cu ocazia derulării activităţii, de peste 5.000 euro, se arată într-un comunicat citat de Mediafax.
De asemenea, va fi menţinută obligaţia băncilor ca, la solicitarea ANAF, să comunice, pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum şi informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin respectivele conturi, cu beneficiarii reali ai operaţiunilor bancare.
„Organul fiscal central, la cererea justificată a organului fiscal local sau a altei autorităţi publice centrale şi locale, transmite informaţiile primite referitoare la conturile bancare, în scopul îndeplinirii de către aceste autorităţi a atribuţiilor prevăzute de lege. Solicitarea şi transmiterea de informaţii se face prin intermediul sistemului informatic pus la dispoziţie de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Pe bază de protocol, încheiat între organul fiscal central şi organul fiscal local sau altă autoritate publică, se poate asigura accesul direct în baza de date a organului fiscal central”, se arată în documentul precizat.
Motivul acestei obligații de comunicare zilnică, introdusă de Guvern, prin proiectul noului Cod de Procedură Fiscală, aprobat în şedinţa de miercuri, are ca scop construirea unei baze de date la ANAF care să fie valorificată atât în scopul identificării evaziunii fiscale, cât şi în scopul eficientizării activităţii de executare silită.
„Prelucrarea informaţiilor este necesară şi proporţională în scopul de a permite ANAF să identifice în mod corect şi fără echivoc contribuabilii vizaţi, să îşi administreze şi să asigure punerea în aplicare a legislaţiei fiscale, să evalueze probabilitatea comiterii de evaziuni fiscale şi să evite investigaţii suplimentare inutile. Totodată, băncile ar trebui să îşi îndeplinească obligaţiile de informare faţă de fiecare persoană care face obiectul raportării prin utilizarea modalităţilor de comunicare, inclusiv în ceea ce priveşte frecvenţa, prevăzute în procedurile lor interne”, se mai arată in documentul Guvernului.