Băncile austriece vectorul de transmisie a virusului financiar ungar în toată Europa

Băncile austriece vectorul de transmisie a virusului financiar ungar în toată Europa
Foto: blogs.voanews.com

Continuarea crizei din Ungaria „ar zgudui puternic sistemul bancar din Austria, dar, şi mai grav, s-ar răspândi prin intermediul acestuia la nivelul principalelor motoare ale zonei euro“, spune BT Securities.

Băncile austriece care controlează sistemul financiar al Ungariei au cel mai mare grad de expunere la datoria suverană a țării vecine cu 31%, adică 41,6 miliarde de dolari.

„Interdependenţa austro-ungară şi riscurile pe care aceasta le presupune este un pericol aproape la fel de mare pentru moneda europeană ca şi falimentul grec. Problema Ungariei s-a răspândit repede, pe poarta Austriei, în toata Europa, băncile austriece (cu precădere Erste, Raiffeisen Int. şi Volksbank) fiind principalii creditori ai Ungariei, cu 31% din totalul creanţelor externe asupra ţării. Astfel, o criza în Ungaria ar zgudui puternic sistemul bancar din Austria, dar, şi mai grav, s-ar răspândi prin intermediul acestuia la nivelul principalelor motoare ale zonei euro“, spune Dan Rusu, şeful analiştilor casei de brokeraj BT Securities, în raportul lor săptămânal.

Pentru zona euro problemele cu care se confruntă Ungaria sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât în clasamentul băncilor care au finanțat vecinii noștri din vest băncile austriece sunt urmate de cele italiene cu 18% (23,4 miliarde de dolari) și cele germane 17% (21,4 miliarde de dolari).

Ungaria prevăd cei de la BT Securities se va confrunta cu dificultăți serioase în a-și finanța deficitul după ce agențiile i-au coborât ratingul de credit la categoria “junk”. „Costul creditării de pe pieţele financiare a ajuns la niveluri greu de digerat (randament de aproape 10% la obligaţiunile pe 10 ani). Deși ţara beneficiază de avantajul monedei proprii, depinde de ajutorul extern în obţinerea fondurilor necesare“, spune analiza.

Interdependența sistemului financiar European devine evidentă dacă luăm în considerare că 70% din datoria externă a Austriei (200 de miliarde de euro) este către băncile din Italia și Germania.

„Este evidentă implicaţia raporturilor financiare dintre Austria şi Ungaria, precum şi fragilitatea întregului sistem la nivel european. Succesul emisiunii de săptămâna trecută a risipit din temeri, însă vor mai fi ceva palpitaţii, până când Ungaria va încheia negocierile şi va obţine ajutorul celor două organisme internaţionale“, se spune în raportul BT Securities, citat de money.ro.

Dominoul datoriilor suverane ale statelor europene pare unul fragil iar Ungaria ca și Grecia a devenit unul dintre punctele vulnerabile ce pot declanșa o prăbușire în lanț.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`