Scandalul Panama Papers scoate la iveală detalii ascunse de politicieni și afaceriști deopotrivă. Printre cei care își ascund banii în paradisurile fiscale din lumea întreagă se regăsesc și nume ale unor români cunoscuți.
Vezi AICI lista completă a persoanelor cunoscute din lume, implicate în offshore-urile din Panama
Ziaristul Doru Bușcu, de la Cațavenii, a scris un articol despre conturile pe care unii politicieni din România le au în paradisuri fiscale, spunând că acest lucru nu ar putea avea loc fără știrea BNR.
"Acum doi ani, un bancher cu experiență în Elveția mi-a deslușit filozofia banilor negri pe care românii îi cazează în paradisurile europene. Am scris atunci un text din care plagiez un fragment, fiindcă se potrivește:
În opulentul Monaco, unde cuscrul președintelui Băsescu joacă table cu Adriean Videanu, sunt puse la păstrare sume românești de o indecență pornografică. Sunt estimări de cinci, șase, ba chiar nouă miliarde de euro, bani care provin – direct sau indirect – din România. Orice bancher știe că, prin mijloace specifice muncii de albire și transfer, acești bani se plimbă cu acordul băncilor române sau străine spre conturile personale ale unor inși cunoscuți. Se vorbește că doar în UBS, prima bancă a Elveției, zac peste 800.000.000 de euro de origine română, în timp ce la Crédit Suisse suma nu s-ar lăsa mai prejos de 600.000.000. Se știe că, în Cipru, doar banii pierduți prin naționalizarea căsuțelor poștale i-au lăsat pe deponenții români cu cel puțin 200.000.000 de euro mai puțin bogați. Despre Liechtenstein, micul stat a cărui armată merge la serviciu cu o singură bicicletă, se știe că adăpostește în bănci, învelite în fundații născocite anume, peste o sută de milioane de euro mioritici. Sînt zeci de astfel de destinații exotice în care românii de toate felurile își depozitează banii munciți, dar mai ales furați, despre care se știe. Când spun «se știe», spun, de fapt, «bancherii știu». În lumea spilcuită și perversă a finanței românești informația umblă furișat, se prelinge pe lîngă ziduri, dar bate la ușile care trebuie. Despre banii negri dosiți de politicieni, clientelă și slugile lor instituționale, bancherii știu. Bancheri mari, grei, importanți și cunoscuți de la televizor ȘTIU unde și-au ascuns banii politicieni mari, grei, importanți și cunoscuți de la televizor. Fără participarea băncilor, banii nu pot zbura în Elveția. Fără participarea sistemului bancar românesc, banii nu se pot caza în Monte Carlo sărind dintr-un portbagaj", dezvăluie Bușcu.