Bancher: „Paștele va fi mereu mai scump de la an la an”

Publicat: 30 03. 2025, 14:33
inflatie
Sursa Foto: Freepik.com

Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al BNR, atrage atenția că scăderea inflației nu înseamnă scăderea prețurilor, scrie Adevărul.

Ce spune bancherul

Inflația este o rată de creștere: când rata inflației era de 16,8%, coșul de consum se scumpea cu 16,8%; când rata inflației este 5%, coșul de consum continuă să se scumpească, dar doar cu 5%. Desigur, faptul că inflația a scăzut nu înseamnă că prețurile s-au ieftinit — înseamnă că acestea continuă să crească, însă cu o rată de creștere mai mică. Scăderea inflației nu înseamnă scăderea prețurilor”, a explicat Cristian Popa, membru în CA al BNR.

„Băncile centrale „vor” să avem „cel mai scump Paște din istorie” în fiecare an, pentru că țintesc o rată pozitivă a inflației. O fac transparent și asumat, pentru a evita deflația. Așa funcționează sistemul monetar actual, dacă este bine sau rău este o altă discuție, am părerile mele. Până atunci, acest regim, de țintire a inflației, este adoptat peste tot în lume. Ținta este declarată — de exemplu, în România, țintim 2,5%, plus/minus un punct procentual (dar nu 16,8%, sau chiar 5%). Așadar, Paștele va fi mereu mai scump de la an la an. Și acest lucru nu este, în niciun caz, un secret. Trebuie însă să știți acest lucru: atunci când vă negociați creșterea salarială, când faceți un depozit sau când luați un credit, calculul corect include ajustarea cu inflația. Dobânda de politică monetară a BNR, de 6,5%, este de fapt 1,5% dacă o ajustați cu rata inflației, care este în jur de 5%”, a adăugat acesta.

Cu toate acestea, „România are încă cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană, în medie, cu excepția Bulgariei”, spune bancherul.

„Indicele nivelului prețurilor, raportat la media UE și calculat pentru achizițiile individuale de bunuri și servicii de către gospodăriile populației, este de 61,1%. Doar Bulgaria se află sub acest nivel, la 59,2%. Media Uniunii Europene este, desigur, 100”, a adăugat el, precizând că „BNR a făcut și face tot ceea ce ține de ea”, însă, pentru ca reducerea inflației să continue într-un mod sustenabil, este cu siguranță necesar ca deficitul fiscal să fie redus, la fel ca și nivelul ridicat de incertitudine în care operăm. „Consolidarea fiscală nu mai poate aștepta, și vine, iar reducerea deficitului va avea o contribuție importantă la scăderea ratei inflației”, adaugă el.