Banca Românească a explicat luni că nu a comisionat adițional clienții și că va contesta procesele verbale și ordinele emise de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) după ce instituția a amendat operatorul financiar cu 40.000 de lei și l-a obligat să modifice 27.000 de contracte de credit, scrie Agerpres.
„Implementarea Ordonanței de Urgență 50 (privind contractele de credit pentru consumatori — n.r.) de către Banca Românească a avut drept scop alinierea denumirii comisioanelor, conform cadrului legislativ, dar păstrând esența economică a acestora. Mai mult, Banca Românească nu a comisionat adițional clienții ai căror contracte au fost modificate în 2010. În acest moment, am inițiat demersul de contestare a proceselor verbale și a ordinelor emise de ANPC pentru spețele menționate în cadrul deciziei instituției, rezervându-ne dreptul ca, în funcție de soluția judecătorească, să reversăm operațiunile efectuate în urma implementării măsurilor ANPC și săp evaluăm consecințele economice ale acestor măsuri cu inițierea unor proceduri judiciare de recuperare”, au afirmat reprezentanții băncii.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a amendat Banca Românească cu 40.000 lei, pentru încasare nelegală de comisioane, și a obligat banca să modifice 27.000 contracte până pe 3 septembrie, a anunțat luni, într-o conferință de presă, Marius Dunca, președintele ANPC.
Acesta a spus că este vorba despre două tipuri de credite, respectiv unul ipotecar și unul de nevoi personale, pentru care banca a încasat unele comisioane, începând din 2010, modificând contractele originale din 2006. (Detalii AICI)