Banca Mondială, DIAGNOSTIC sumbru: Există două Românii: una integrată în UE, cealaltă săracă şi izolată
Semnale îngrijorătoare vin dinspre specialiștii de la Banca Mondială! Potrivit lui Donato De Rosa, economist-şef al Băncii Mondiale, există două Românii: una dinamică, urbană şi bine integrată în Uniunea Europeană (UE),alta reprezentată de zonele rurale sărace şi izolate, unde trei sferturi dintre locuitori trăiesc sub pragul de sărăcie.
Economistul a afirmat într-o conferință de presă că zonele rurale sunt la decenii depărtare.
„Dacă eşti născut la ţară, nu vei avea acces la o bună educaţie şi la un sistem medical eficient. În România s-au făcut multe îmbunătăţiri în ultimii 30 de ani, dar încă sunt mulţi oameni rămaşi în urmă. Există investiţii în infrastructură, dar calitatea este foarte joasă, ceea ce scade competitivitatea firmelor şi descurajează migraţia celor din zona rurală către zonele urbane, pentru acces la slujbe, educaţie şi sistem medical”, a continuat De Rosa, potrivit hotnews.ro.
El a calificat corupția din țara noastră ca la o problemă foarte importantă, care scade credibilitatea statului şi și duce la o alocare greşită a fondurilor publice.
”Sectorul public are probleme în implementarea politicilor pe termen lung. Măsurile de politică fiscală sunt foarte prociclice, iar Codul fiscal se schimbă foarte des. (…) Corupţia a rămas un fenomen răspândit, iar încrederea românilor în instituţii este scăzută”, a spus de Rosa.
Banca Mondială a avertizat că fenomenul corupţiei este o consecinţă a deficienţelor structurale profunde ale statului, deficienţe care se observă clar şi în interacţiunea dintre stat pe de o parte, şi mediul de afaceri şi cetăţeni de cealaltă parte.
”Sectorul public este pe alocuri ineficient iar asta se transmite și în calitatea infrastructiurii, într-un mediu dificil pentru ceilalți jucători din economie. De asemenea, există o mare frecvență în a utiliza legiferarea prin Ordonanţer de urgenţă şi de a schimba des legislaţia fiscală. O altă problemă este ponderea mare a companiilor de stat, în comparaţie cu alte ţări, ceea ce este o problemă din punctul de vedere al creşterii, pentru că acestea sunt mai puţin productive decât cele private. Iar faptul că firmele private achiziţionează produse şi servicii de la companiile de stat trage în jos şi eficienţa sectorului privat”, a mai arătat De Rosa.
El a mai atras atenția asupra rezultatelor slabe în atragerea fondurilor europene care demonstrează slaba coordonare dintre instituţiile statului.