În acest an, sărăcia afectează sub 10% din populația lumii, însă Africa subsahariană rămâne în continuare o zonă îngrijorătoare, conform unui raport al Băncii Mondiale, transmite Agerpres.
În raportul întregii populații, 702 milioane de persoane, într-un procent de 9,6% trăiesc în pragul sărăciei.
Ultima statistică referitoare la gradul de sărăcia a fost realizată în 2012, atuni când s-a constatat că 902 milioane de oameni, adică 13% din populația lumii trăiește de pe o zi pe alta. În 1999, lucrurile stăteau și mai rău, atunci 29% dintre oameni erau în criza neajunsurilor.
„Aceste previziuni ne arată că am putea fi prima generație din istorie care pune capăt sărăciei extreme”, a declarat președintele Băncii Mondiale, Jim Yong-kim.
Documentul transmis de Banca Mondială a precizat că nu se cunsosc încă date relevante în ceea ce privește sărăcia din Orientul Mijlociu și Maghreb, din cauza războaielor din cele mai importante țări din regiune.