Banca Centrală Europeană AVERTIZEAZĂ: Următoarea CRIZĂ ar putea fi GENERATĂ de Trump!
Banca Centrală Europeană (BCE) a respins acuzaţiile de manipulare a cursului valutar venite din partea Statelor Unite, avertizând că relaxarea reglementărilor sistemului bancar, măsură discutată acum de autorităţile de la Washington, ar putea pune bazele următoarei crize financiare, anunțăReuters.
Mario Draghi, preşedintele BCE, susţine că slaba reglementare a fost cauza principală a crizei financiare din 2007. Mai mult, iniţiativa de a slăbi reglementările din domeniul bancar reprezintă o măsură potenţial periculoasă, nu doar îngrijorătoare, care ameninţă relativa stabilitate a sistemului bancar.
Preşedintele Donald Trump a cerut analiza regulilor din domeniul bancar, cu scopul principal de a le slăbi. „Ultimul lucru de care avem nevoie în acest moment este relaxarea reglementărilor", a precizat Draghi în faţa comitetului pentru afaceri economice din cadrul Parlamentului European.
De asemenea, Draghi a respins acuzaţiile aduse de consilierul preşedintelui Trump potrivit cărora Germania, cea mai mare economie a zonei euro, foloseşte un curs valutar depreciat. Draghi a argumentat că economia slabă reprezintă motivul principal pentru care moneda euro s-a depreciat.
Germania are un surplus comercial în relaţia cu Statele Unite, iar consilierul lui Trump pe teme comerciale, Peter Navarro, susţine că acest lucru este exploatat în detrimentul Americii, acuzând autorităţile de la Berlin că manipulează cursul valutar, scriezf.ro.
Germania nu stabileşte politicile monetare şi a susţinut, deseori, că politica BCE este prea slab reglementată, menţionează Reuters.